Rochia albă de mireasă

Demonetizată în timp, căzută într-o adâncă uitare, confundată până la disperare cu o matriță de bani de unică folosință, rochia albă de mireasă și-a pierdut adevărata identitate.

Am trăit până de curând cu această convingere.

Funcție de bunul simț estetic, educație și, nu în cele din urmă, de greutatea buzunarului, rochia albă, de mireasă, poate fi clasică – lungă, nonconformistă – scurtă, dantelată sau brad de Crăciun, cu pampoane și zorzoane, flori și „fonde” stil Coana Chirița, simplă sau carieră de piatră, de strâgi de pe ea de-o tărăboanță de cristale Swarovski, cambrată pe bust și dreaptă, fără pretenții mondene sau cambrată pe bust și-nfoiată-n jos, ca o varză numa’ bună de sarmale și pot da încă o multitudine de exemple, pentru că moda e modă. Nu mai punem la socoteală că moda e dictată, în general,  de poponari frustrați, incapabili să accepte faptul că femeia ideală are formă de amforă și nu  este filiformă, anorexică, lipsită de țâțe și fund.

În Egipt, Grecia sau Roma antică, albul reprezenta culoarea de sărbătoare, culoare care celebra puritatea prin rochia albă de mireasă, ofrandă adusă bucuriei și fertilității. Tot ca și simbolistică, voalul mireselor reprezenta supunerea și devotamentul față de viitorul soț.

De prin anii 2000 încoace, cel mai adesea, nunțile nu mai sunt un prilej de bucurie, un eveniment fericit din viața unui cuplu de tinerei sau unui cuplu de mai copți decât tinerei (mai spre-a doua, a treia sau a câta vor ei tinerețe).

Nunta este strict o afacere:

Cât dau nașii pe masă?

Cât dau socrii (mari sau mici)?

Cât costă popa? Asta e funcție de la a câta nuntă ești. Dacă ai mai dansat Isaiia, crește tariful. Adicătălea, se-nțelege, mireasa a fost folosită, contează și de câte ori a fost utilizată pentru că, iarăși crește tariful, că de, poate-a fost reșapată, anvelopată, vulcanizată, cârpită, ce mai, remediată și dată spre refolosire. A nu se bucura exponenții sexului masculin, pentru că tot ce taman am etichetat pe coana mireasă, este perfect valabil și pentru ‘mnealui, conu’ mire.

Cât e meniul/muzicanții?

Cât e crâșma în care se petrece afacerea?

Și pot înșira încă multe alte prețuri de ar trebui să apară în tot acest păienjeniș contabilicesc.

Încă în vreo câțiva ani, crescând complexitatea manevrelor financiare dictate de acestă afacere, sunt convinsă că la fiecare nuntă va fi angajat câte un contabil, care va ține sub stricta sa supraveghere desfășurarea în condiții optime a acestor mișcări monetare, având grijă ca, în același timp, profitul să depășească cu mult investiția.

În acest iureș nebun, în care rochia albă de mireasă, ca simbol, a rămas uitată în colț, am tot mers pe la nunți, că deh, toți avem neamuri, prieteni, vecini, obligații.

Luată cu tăvălugul, eram ca tonomatul. Sâmbătă seara, nuntă, rochie de seara, pantofi cu toc (balerini în sacoșică, la purtător, de schimbat după 12 noaptea, asta ca să nu devin preț de câteva ore utilizatoare constantă a tuturor înjurăturilor știute sau a celor neinventate încă), mâncat în oareșce limite (că deh, n-ai să pleci cu ghiborțul gol de la nuntă), băut un snaps sau două, dacă nu mi-s la volanul buburuzei, fumat țigări bombănite, că de când cu legea, tre’ să ies afară pe terasă, unde stau și se uită toți la mine ca la cutia cu maimuțe, mai după miezul nopții încolo, pe undeva prin preajma sarmalelor, sar cu banu’ și mă pregătesc ușurel să mă-ndrept către căși. Și, iaca așa, bifez în agendă participarea la fericitul eveniment din viața tinerilor însurăței.

Acest gen de eveniment, mai mult sau mai puțin asemănător,  sunt convinsă că l-ați trăit fiecare dintre voi.

Ceea ce vreau sa vă spun, însă, este faptul că toată teoria mea haioasă despre nunți mi-a fost dată peste cap nu demult.

Am cunoscut-o pe Mara prin vară. E frumoasă, e deșteaptă, e educată, e delicată și aș putea înșurui multe calități cu care a binecuvântat-o Dumnezeu. Discuțiile noastre despre literatură, artă, cultură, elevi, educație – ca și sistem, modă, viață sunt adevărate izvoare de apă vie pentru mine. Trăiesc într-o lume limitată, incapabilă să vorbească despre altceva decât serviciu sau beții și viață sexuală. De aceea, orele povestite cu Mara îmi satisfac nevoia de conversație elevată, de măiestrie și joacă în utilizarea cuvintelor.

Dar, cea mai mare bucurie pe care mi-a făcut-o a fost – rochia albă de mireasă.

Mara s-a măritat. Deși nu am fost la nuntă, am trăit evenimentul, povestit și văzut prin ochii ei. Sunt la vârsta la care nu mai cred în povești cu prinți și prințese, dar, Mara mi-a readus în viață, atmosfera de basm învăluită în aripi de curcubeu, mi-a readus în viața poezia.

Dar, pentru că pozele fac cât o mie de cuvine, eu tac…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *