Noaptea de Sânziene

Luluca era bine cunoscută de către prietenii și colegii mei din Piatra, pentru că ne întâlnisem cu unii dintre ei sau pentru că povestirile mele erau atât de suculente, încât cei ce n-o văzuseră niciodată, erau convinși că ar recunoaște-o dintr-o mie. De câte ori reveneam din vacanțe și-apucam a istorisi din cele petrecute peste vară, inevitabil eram întrebată:
– Da voi nu vă certați niciodată?
– Ba bine că nu, răspundeam. Și de câteva ori pe zi, da n-apucă să se răcească vorbele, că suntem gata împăcate.
Am fost două copile rebele, de-aceeași vârstă, însetate de munte, apă, soare și mai ales de citit. Tata cumpăra cărți la dublu, una mie, una Lulucăi și nu rareori, ne treceam orele cocoțate-n copaci sau lățite pe otava parfumată din livadă, citind și-apoi împărtășind gânduri și păreri despre cele ce stăteau scrise-n carte. Eram ca două jumătăți de măr, care se completau aproape la perfecțiune una pe cealaltă.
Când Luluca mi-a fost furată, când a plecat în eternitate, am rămas goală, incompletă, un suflet sfâșiat azvârlit crunt într-o lume de 18 ani pe care o visase altfel.
Nici nu începuse încă vacanța de vară, că-mi și pregătisem sarsanaua, gata de ducă la Borca. Degeaba a încercat mama să mă țină-n loc. Pe 15 am luat vacanță, iar pe 16 eram deja îmbarcată-n autobuzul de 10 dimineața. Odată ajunsă, după politețurile de rigoare, amândouă ne-am pornit în recunoașterea perimetrului, că, deh, trebuiam pusă la curent cu toate. Așa am aflat că avem alt loc de scăldat, s-au făcut roșiori și nicoreți puzderie și-om merge la cules, am putea să ne lipim de Niculina sau de cine-o mai merge din vecini și să urcăm în Cristișoru la afine și merișoare, coasta ce dă spre Fundoaia-i plină de fragi, se părea că ar fi un an bogat în alune și toate cele ce trebuiau știute, astfel încât să putem încropi planul de acțiune pe întreg sezonul de haiducie.
Tanti Maria cu Miha bucătăreau de zor, iar pe noi ne-o trimis să luăm pâine pe vatră de la brutăria din capătul celălalt al satului, undeva pe lângă liceu. Făcea moș Mitruț o pâine mare, rumenită bine-n cuptorul încins cu lemne, la vreo două kile jumate bucata, cu coaja crocantă și miezul pufos. Aroma de pâine proaspăt scoasă din cuptor începeam a o amușina de pe la vreo juma de kilometru și oricât de sătule am fi fost, ne trosnea pofta și ne lăsa gura apă. Iuțeam pasul. Moș Mitruț, cum ne vedea, de departe, prindea a râde și-apuca repede o pâine abia scoasă din cuptor și pusă nițel la răcorit pe-un grătar din lemn, rupea din ea două bucăți zdravene și le-agita deasupra capului:
– Haida-ți, drajii moșulu’! Di diparti v-am văzut! Ca lupchii la stânî aț întins mersu’, când v-o răzghit mirosu’ di pâini proaspâtî.
Am prins a mușca cu poftă din bucățile de pâine și-a molfăi și-a clefăi, de ziceai că suntem nemâncate de cine știe când. Moșu-și mângâia mustața albă și râdea.
– Câti? Una sau două?
– Una o zâs mama, moș Mitruț. Da’ acu’, dac-am început-o pe-aceea, luăm două să nu ajungem cu juma de pâine-acasă.
Moșul prinse a râde cu poftă, ținându-se de burta mare, care-i sălta pe sub șorțul alb:
– Iaca una-ntreagî, măi Lulucă. Du-i mâni-ti una-ntreagî, și-aiasta-i di la mini pentru voi că tare-mi sunteți dragi când vă văd mâncând cu poftă. Însamnî cî vă plași, cî fac treabî bunî aiși, ne-a spus întinzându-ne pâinea din care rupsese pentru noi.
– O plătim, moș Mitruț! a bătut Luluca din gură.
– Merjeți voi sănătoase și zâceți bogdaproste, cî plata-i di la Domnu’.
Spuneam bogdaproste, ne luam la revedere și plecam înfruptându-ne din pâine.
Pe undeva pe la jumătatea drumului locuia tanti Lilea, verișoara tatei. Avea o casă mare, albă, iar la poartă o fântână cu gărduț vernil și acoperiș rotund din țiglă roșcată.
Tanti Lilea, rotofeie, la vreo sută și multișoare kile, mereu rumenă-n obraji, de cum ne-o văzut o prins a-și agita mâinile-n aer a salutare și-a striga:
– Tu Lulucă, Arinucă, hai la tanti Lilea că numai ce-am scos niște faguri amu. Hai de gustați, cu-n pahar de apă rece colea pe băncuță lângă fântână.
N-am așteptat să ne invite de două ori.
– Mai pe sară, după ce răzbesc cu treaba, să veniț să vă dau într-un borcan mare s-aveți de-ntins pe pâine. S-apoi în sara asta-s Sânzienile. Bătrânii zic, ca-n crucea nopții, să scoateți o găleată de apă neîncepută din fântână și să vă uitați peste ghizdele, ș-oț vedea în apă ursitul. Măi știi…
Ne-am lins degetele, am mulțumit frumos și-am luat-o la picior.
Ziua a fost cum a fost, că ne-am tot coțobănit în sus și-n jos, dar cum a început a amurgi, am prins a ne ruga de tanti Maria:
– Roag-o tu mamă pe Niculina să lege în noaptea asta dracu’ de cața ca să ne putem duce la fântână să ne vedem ursitul.
– Apă’, drept asta mai lipsea. V-ați stricat di tăt la cap. Vă dau eu ursit, cu jordia pi spinari! Șî Lilea asta-i tăhuie șî vă bagă prostii în cap. Lipsiți din fața mea!
Niculina, care stătea peste drum de noi, avea un drac de câine lup pe care-l lăsa dezlegat peste noapte. Sărea gardul și patrula pe stradă. După lăsarea întunericului, era rea tare și dădea la oricine trecea pe-acolo. Noi n-aveam fântâna-n curte și ca să ajungem la ea, trebuia inevitabil să ieșim în stradă. Așa că am continuat milogelile, până când tanti Maria a strigat la Niculina.
– Tu Niculină, leagă tu cațaua, că diavoli iștia vor să se ducă la fântână peste noapte.
– Să se uite peste ghizdele! a răspuns Niculina. O leg, n-ai grijă!
De pe la zece, ne-am stabilit sediul general pe lespedea mare de la poartă. Luluca, Miha, Minela și eu, patru coțofene sporovăind continuu și așteptând cu interes miezul nopții. Pe-aproape de doișpe, Miha zvârle o privire peste gard si zice:
– Toată baza-n Niculina! Iacăta cațaua dizlegată cum ne urmărește de sus din dâmb. Ori o scăpat din legătoare, ori o trosnit Niculina două rachiuri ș-o uitat de promisiune.
Ne-am ridicat toate în picioare. Luna agâțată-n vârf de brazi lumina ca un far uriaș. Cățeaua Niculinii era în șezut pe-un dâmb, la ea în curte, și ne urmărea fiece mișcare. Am dat să deschidem poarta. Diavolul a venit în fugă, a sărit gardul, a trecut strada și s-a oprit în fața porții noastre.
– Nu vine-n curte?
– Fii pe pace, zice Luluca, nu sare gardul la noi în ogradă că n-are curaj. N-a făcut-o niciodată. Cu strada are ea ce are.
Cățeaua nebună s-a tolănit, cât era ea de lungă, cu spatele-n poarta noastră. Cum dădeam să facem o mișcare, să-ncercăm a ieși pe poartă, cum se ridica în picioare, prindea a-și arăta colții și-a ne mârâi.
– Iote a dracului haită, cum nu ne lasă să ne vedem viitorul! aruncă printre dinți Miha.
– Spurcăciune, zici că-i lipită de poarta noastră.
Ne-am tot crămăluit cum să facem. Mai era o cale de-a ajunge la fântână. O luam binișor prin livadă, deschideam portița dinspre Bistriță și-apoi cu grijă, lipa lip, pe malul îngust presărat cu răchite, până la capătul punții de lemn și-n sus pe ulicioară, până la fântână. Zis și făcut. Când am ajuns în livadă, Minela a dat de fund înapoi.
– Eu mă duc acasă!
Vecină, gard în gard cu noi, numai ce-a săltat peste și a dispărut în noapte.
– Ei na, iaca și cu asta. Nici bună ziua borș aveți, nici nic, ne-a lăsat așa ca pe niște cioate, zice Luluca cu năduf.
Malul Bistriței era alunecos iar peste noapte, apa era rece. Pășeam cu grijă pe pământul mocirlos. Nu știu cum am călcat pe-o rădăcină udă de răchită, mi-or alunecat picioarele și m-am făcut grămadă-n Bistriță. Am șuierat printre dinți:
– Ursit mi-o trebuit, ursit am găsit. Din cauza lui acu-s murată ca o varză și mi-o-nghețat târteața-n apa asta rece, și-am izbit a lehamite cu mâinile-n apă.
Luluca și Miha au prins a râde. Mi-au întins mâinile de m-au ridicat din apă.
– Ț-o trecut de ursit? întreabă Luluca. Hai în bucătăria mică să facem focul în sobă și să bem un pahar de lapte cald.
Dracul de câine a Niculinii era în continuare cu schinarea lipită de poarta noastră.
Acum stau și mă gândesc că așa a trebuit să fie atunci. Superstiție sau nu, n-aveam voie să ajungem a ne vedea ursitul privind în apă peste ghizdele. Și asta pentru că prima dintre noi care avea să poarte voalul alb de mireasă avea să fie Luluca. Dar n-avea să-l poarte la nuntă, ci în lungul drum al eternității.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *