De-ale lui nea Ghiță

Lăutarii

Veneam de la Casa Albă unde ne văzusem cu niște amici. Ceva mai jos de teatru, își făcu apariția un personaj, pe care până atunci îl cunoscusem doar din povestirile lui bărbat-miu. Un bătrânel rumen tare-n obrăjorii bucălați, rotofei dar sprinten, spre surprinderea mea, etalându-și dantura într-un zâmbet larg, venea cu mâna-ntinsă spre al meu.
– Ei, batî-ti bucuria sî ti batî domn comandant, că nu ti-am văzut de-o vreme. Ori ăi fi fost plecat pi mările și ocianile depărtate?
– Am fost nea Ghiță, numai ce-am venit dintr-un voiaj de vreo 7 luni.
– Ei, da nu ti lași, nu ti lași diloc! Ioti, altî căprioarî… da nu-i cam tânărî pentru neta?
– Nea Ghiță, nu te ține de prostii, îți fac cunoștință cu soția mea.
– Îu păcatili meli, iertațî-mă doamnî, așa-s io măi glumeț… râde și-mi pupă mâna.
– Nu-i bai! îi spun zâmbind.
– Da pi unde-i măi fost di data aiasta domn marinar?
– Pe coasta Americilor, nea Ghiță. Ia zi-mi unde te-ndrepți așa-n grabă?
– Am fost la baia comunalî, la saunî, ș-acu mă duc răpidi acasî sî pui la loc lichidu di l-am prăpădit, cî am un jinișor di poamî, numa bun di ducă-s-ar pi gât. Haidiț pân la mini, ș-om măi schimba vrio douî vorbi.
Istorioarele multe, împletite cu râsete în hohote și stropite cu zamă de struguri aleși au făcut ca timpul să zboare pe negândite.
Nea Ghiță continua să povestească: Apâi era pi vremea Cântări Românii când ni-or trimis unii di pi la partid niști lăutari cu țambali șî scripci c-aveu sî cânti în nu-ș ci spectacol. Artiști, nu glumî! Șî pi cini crez neta doamnî c-o găsât ăi mari sî-ncalțî? Iaca pi mini. Io o trebuit sî car țambalajii din Cheatrî la mama dracu. Era o zapadî ș-un frig de pocneu chetrili. La-nceput m-am pus de-a curmezâșu șî n-am vrut sî mă duc, da dacî-i sarcinî di partid, parcî ti poț opuni. Bombănind șî suduind m-am pregătit di drum. Mi-am tras izmănuțî di celea plușati, șosăti împletiti di lânî, bocanci, pantaloni di stofî groș, maieu, camașî di corp șî plovăr, căciulî blănitî, di cei rusascî cu urechi ș-am pus sumanu cel gros di oaie pi speteaza scaunulu. Am încarcat muzâcanțî, cari numa ce-o coborât din hotel șî s-o urcat în mașânî șî erau vineți di frig. Ne-am pornit la drum prin vifornițî. Dracii iștia, cum o prins a sî dizgheța în mașânî, o prins a șî croncăni. Di la o vremi, numa ci-l aud pe unu:
– Băi șofere, să oprești pe undeva, unde-i deschis, să luam niște covrigi!
Vanghilosu tău di tuciuriu, zîc în minti. Auzî tu, nu-i de-ajiuns cî mă târâiț la mama dracu, acu tre sî vă șî sărvesc. Băi șofere, adicătălea ei mari domni, iar io un pârlit. Fi-ț-ar pofta-l dracu să-ț fie! Covriji vă trebi, încovriga-v-ar vremurili di urâți.
Măi facim așa vreo câțva chilometri șî văd o unitati di panificații, c-așa sî chema modern. Mă duc șî li ieu la sătăni covriji. Li-i aduc l-aiștea, cari prind a-nfuleca di zâcei cî n-o-mbucat nica de vrio stămână. Di zâs n-o zâs mulțămesc, n-o zâs nica. Mai tari m-am cătrănit. Apăi io mă cobor prin frig sî le-astâmpăr pofta șî ei mă trateazî cu dosu. Ei, lasî!
Aroma di covriji calzi care-o cuprins mașâna, m-o făcut sî-mi fie foami așa c-am dischis cutiuța în cari-mi pusăsî fimeia de-ali gurii pentru drum, să-mbuc șî io ceva.
– Ei, nea șoferu, da nici nu ne-am pornit bine și gata ți-e foame. Păi așa nu mai ajungem până diseară.
Mă uit în retrovizoare. Cel mai umflat cioroi grăisî, molfăind la covrijii aduși di mini. Trăsni-te-ar de ciumă neagrî șî n-ai mai ajunji! Baji în tine ca porcu, iar io nu pot lua o-mbucăturî. Înghit cu ghionturi ce-avem în gurî șî pun mâncarea la loc în cutie. A vini el șî rându meu.
Măi merjim o bucatî. În mașânî cald, acu aveu burțâli plini di aluat opărit ș-or prins a lălăi ș-aș dreji instrumentili. Mă furnica în podu palmii sî-i altoiesc, da mi-am tras clapacioacili di la căciulî peste urechi, am făcut cruci cu limba-n gurî sî mă apiri Dumnezău di ceasu cel rău șî mi-am ațintit ochi-n parbriz, chitit sî nu-i bag în samî.
– Băi, băi șoferoiule, ni s-o făcut sete, așa că să faci bine să oprești la vreun magazin să te duci să ne cumperi apă minerală. Da să fie Borsec și nu de la frigider. Ai înțeles?
Aoleu, țîni-mă Doamne! Hai Ghiță, hai nu ti pierde cu firea. Încî vrio câtiva ceasuri ș-apoi ești acasî cu familia. Ducă-i dracu pe pustia neagră pe-iștia! Acu li trebi apî. Ioti cum îmi toc io nervișorii în loc sî fiu acasî cu fimeia șî copchiii, sî beu un pahar di jinișor șî sî-mbuc o bucățâcî di pastramî, ca tăt omu în preajma Crăciunulu. Auz tu, numa Borsec, cî Biborțeniu li-o sta în gât. Li-o fatat mâța-n paie șî la iștia șî s-o trezât cu airi di domnie pisti noapti.
Viu cu sticlili di Borsec. Iar n-aud nici un mulțămesc.
– Da nici bonjur, nici pupă-mă-n cur? li-o trântesc plin di năduf.
– Ei, hai, multumim, catadicsește unul dintre ei. Și-acum, nu pierde vremea, la drum, s-ajungem să ne odihnim câteva ore înainte de concert.
Sâmțam cum mi se urcă sângele la cap. Domni artiști mă videu ca pe-n preș di șters papuci. Ei șădeț voi ghinișor, cî vă-nvațî nea Ghiță cadrilu, mi-am zâs în minte. M-am pus la volan ș-am mânat. Ave sî vie șî vremea me curând. Pintr-un pustiu, undi nu zărei țâpenie di om ori umbrî di casî, numa troieni șî câmp dischis unde vâjgu sî sâmță pânî-n măduva oasâlor, am apasat frâna: țâșșșșșșșș.
– Ei da ce-i, ce se-ntâmplă? au sărit muzicanții.
– Nu-ș ci ari, acu mă cobor sî văd di ci s-o oprit.
– Zorește-te că suntem pe grabă!
Acu sî grăbeu. Ei las cî li treci. M-am prifăcut cî mă uit la motor ș-apoi am vinit înapoi în mașânî.
– Ei, ce e?
– Treabî gre, mă strădui sî văd de-o pot dreji.
– Ne bazăm pe dumneavoastră domnule șofer!
Ehehe, cum diodatî eram domnu șofer. Staț așa cî vă învăț io bunili manere…
Mi-am luat sumanu pi mini, mi-am tras căciula pi urechi și mănușâli-n mâni, am prins di mâneru trusii di sculi șî dus am fost, da nu-nainti di a dischidi tăti ușâli autocarulu.
M-am bagat pi jumati sub mașânî ș-am prins a-nfuleca pachețălu pi cari nu-l putusâm mânca în mașânî. Din când în când bătem cu ciocănelu în tabla di didisubt. Sî fi trecut vriun sfert di ceas când aud un croncănitor:
– Mai durează?
– Acuș, acuș, răspund și prind a bate mai des cu ciocănelul.
Sî tot fi fost trecutî vreo jiuma di orî când am catadicsit sî mă duc pânî-n mașânî. Pi mini vâjgu nu mă afecta c-avem hăinuțî groasî. Muzâcanțî-mi erau înlemniț di frig. Îmbracaț numa-n costumi populari, cu câte-o bulendruțî di Doamne-ajută pi deasupra, cu tăti ușâli autocarulu dischisî, tuciurii stăteu încremeniț pi scauni. Mi-am făcut di lucru pi lângî volan ș-am coborât iar. N-or avut puteri sî mă-ntrebi nic. Numa ochii li sî mișcau ingrozâț în cap. Le-am aruncat din usî:
– Acuș, acuș îi gata, un bob zăbavă.
Mă gândesc cî mi-ar fi răspuns, da cred c-aveau șî limbili înghețati. Am măi zăbovit încî vrio zăci minuti pe-afarî ș-apoi am vinit ș-am dat chei.
– Gata s-o dres! am zâs întorcându-mî spri ei.
Nici o reacție. M-am dus măi aproapi sî văd dacî măi nișcî. Erai jii, da erau înlemniț di frig. Ăi văzut vreodatî doamnî ciori înghețati pi cracî? Ieli sî țân c-așa li-o prins jeru, da dacî li dai un bobârnac chicî ca nucili. Așa șî țâgănălăii mei. Dacî i-aș fi atins s-ar fi dus gramadî jios. Iaca acu dănțuieu după muzica me.
Am băgat căldurî-n mașânî ca sî sî-nmoaie sî nu fie nevoi sî-i car ca pi mobili în hotel. Pânî am ajuns la destinațîi, n-am auzât nici respirația lor ș-am putut asculta o Sofia Vicoveanca ș-un Benoni Sinulescu șî mi-o revenit pofta di viațî.
– Ei, da ce-ai doamnă, ci clipești așa di moale? Ț-a fi frig la ochi? Te-o luat cu somn?
– Nu nea Ghiță, îmi stăpânesc cu greu lacrimile de râs.
– Da lasî-li doamnă sî curgî, sî clăteascî ochișorii iști frumoși. Dară să vă mai zîc una, că frumos mai știți a râde.
– Ești o istorie de om nea Ghiță! Te rog, mai povestește-mi!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *